Pâna la urmă, natura îşi cerea drepturile! Iar noi…trebuia să ne luăm inima şi ce aveam mai de soi (un pic de curaj şi-un car de nebunie) în dinţi şi să ne prelingem spre toaletă… Ne-am înarmat cu atâta curaj cât am mai găsit prin buzunare, l-am rugat pe J. să ne însoţească şi… ne-am instalat comod.
Pe când ne era nouă lumea mai dragă (chestie de un minut şi-un pic!) se aude goarna… Claxoane… “URSU’, BĂĂĂ!!!” Din ce în ce mai aproape! În camping! În faţa mea! Mă rog… a toaletei!
L-aţi văzut vreodată pe Jerry, şoricelul, cu o faţă perplexă?! Dacă da, vă e uşor să vă imaginaţi cam care era faţa mea… De fapt, arătam exact cum mă simţeam: TRAPPED!
Nu ştiam UNDE exact erau urşii, dar ştiam, după ce auzeam în jur, că sunt undeva…foarte aproape. Dar EU?! Eu… pe unde mai ieşeam?!
Pe uşă, normal!…