Odată cu razele soarelui, am adormit mai adânc şi cu şi mai multă poftă. Puteam dormi, în sfârşit, fără nici o grijă! Mai târziu, când am realizat că eram ultima la cafea, o uşurare aşteptată cu nerăbdare a făcut să părăsesc cortul cu mare voie bună: lumina soarelui garanta lipsa oricărui gând de urs, din vecinătatea mea imediată!
Cafeaua? Minunată! O vreme răcoroasă, dar cu câteva raze de soare ce străbăteau din când în când, ajungând până la noi, să ne mai încălzească. Să tot priveşti, să respiri, să nu gândeşti…

Să nu ne bucurăm prea mult! Că, uite, băieţii, plecaţi după apă, se întorc şi, îngrijoraţi, declară:
“Mutăm corturile!”
Sătulă până-n gât de decizii luate fără a avea habar de ele, m-am zburlit instantaneu:
“Poftim?!”
“Le punem pe partea cealaltă!”
Partea cealaltă, era… vizavi. Mai departe de pădure, “peste drum“, cu spatele la gard şi cu faţa spre copaci…