O tastatură… O întreagă aventură!

Când intri într-un magazin „cu de toate” și faci un tur, fără să vrei ajungi și în zona electrice/electronice. Unele sunt prea scumpe, de altele nu ai nevoie, altele nu prezintă prea mare interes – încă funcționează cele vechi, dar toate sunt acolo noi, atrag privirile… Dacă tot e timp de plimbare… Nu strică să îți faci o idee despre ce mai e nou pe piață, nu? La nevoie ai deja o idee deja formată. Iar nevoia apare când nici nu gândești…
Plimbare, deci…
Și ajung, nu știu cum se face, în zona de gaming a perifericelor pentru computere. O! Tastaturi! Nu văd ce legătură am eu cu gamingul, dar… E destul de tentant să mă fâțâi un pic pe aici. Toate arată mai simpatic decât în zona… Clasică.
Click-click, clac-clac… Puc-puc… Țac! Țac?! ȚAC! Țac-țac-țac!
Ce frumos face! Și o iau de la capăt.
Ce sunet!
Iremediabil simt că am nevoie de o tastatură… Parcă cea veche nici nu mai merge prea bine…
Țac! Țac, țac, țac…
Da… Sigur trebuie schimbată cea veche!…

Mă uit la preț: 200.
Brusc îmi dau seama că, de fapt, nu am nevoie de tastatură – dacă mă gândesc bine, cea veche se mișcă, încă. Nu e chiar făcută praf!
200!… Da’ ce, îmi iau rachetă?!
În cele din urmă reușesc să achiziționez una care nu face chiar ACEL țac-țac și, pentru destul de mult timp, mă mulțumesc cu luminițele ei statice.
Dar timpul trece, iar perifericul meu țăcănitor începe să dea rateuri. Tipărește „e” de câte ori are chef, ba mai și sare peste litere. Eh… Apăs eu aiurea! Sau…
Să ne uităm, totuși, puțin, și la tastaturi! Intenetul e cel mai bogat muzeu!
Astfel începe o adevărata aventură: aventura de a achiziționa o tastatură…
La început nu pare a fi prea complicat. Ai nevoie de o tabliță cu litere și cifre pe care să apeși suficient de tare încât să trimită ce semnal o trimite ea și unde, încât să „tipărească” lumea noastră pe ecran. Dar nu orice tastatură face asta? Ba daaa!

Dar nu orice tastatură face… țac!

Este tot ce știam când am pornit în căutarea noului periferic țăcănitor… Ah! Ba nu! Mai știam ceva: dacă e să fie… Atunci să fie… GAMING! „Gaming”, sau „media” – dar „gaming”, de cele mai multe ori, include foarte bine și „media”.
În perioada de preinformare, căutând acea tastatură a cărei achiziție o abandonasem din cauza prețului, fac o mare descoperire: „țăcănitoarea” mea era… O tastatură mecanică! Iar acestea, pe lângă sunetul specific, au calitatea de a fi indicate pentru jocuri, desigur, dar și pentru… Scris! Se pare că sunt perfecte pentru cei care scriu mult – datorită tocmai sunetului ce se apropie foarte mult de cel al unei mașini de scris (se explica și faptul că mă lăsasem cucerită atât de ușor), rezistenței și vitezei. Tastele sunt mai ușor de apăsat și oferă un feedback tactil de mare ajutor în scriere. Se spune că, dacă ai încercat o tastatură mecanică, cu greu te mai poți întoarce la una clasică, cu membrană. Habar nu aveam, eu o alesesem doar pentru că îmi plăcea… Țăcănitul!!!

…Caut… Dar preferata mea parcă nici nu existase! Nu știam marca – bănuiesc o Microsoft, dar se pare că mă înșel, nu știam decât că îmi plăcuse terbil de mult sunetul. Nu am reușit să o identific online.
Dacă din casă nu merge, să încercăm pe viu!
În magazin e și mai amuzant… Oricine caută o tastatură mecanică (sau aproape oricine) va avea de făcut un exercițiu ușor observabil: să pianoteze claviatura! Iată-mă, deci, țăcănind cu pasiune tastaturile pe oriunde îmi apăreau în cale! (Nu garantez că obiceiul va dispărea o dată căutarea încheiată; nu se știe niciodată ce nou switch mă va cuceri pe viitor și este, din (ne)fericire, singura posibilitate de a face alegerea în cunoștință de cauză.)
Nu prea multe, din păcate ofertele din magazine sunt mult sub cele din mediul virtual, prin urmare posibilitățile sunt limitate, dar suficiente ca decizia să fie luată: deși nu îmi reîntâlnisem vechea cunoștință, cele noi se dovedeau cel puțin la fel de interesante – upgrade!
Toate erau mai puțin zgomotoase decât ce aveam, clickul specific era mai bine definit și, desigur, erau noi! Începe studiul… Zeci de mărci, zeci de modele: scotocim peste tot! Emag și OLX sunt baza. Orice e bun, eliminările sunt doar la încercări. Evit magazinele mici – nu oferă multe posibilități și nici nu pot fi încercate.
Încercat pe viu, verificare on line – în sens invers și… De la capăt! Review-uri, youtube, cu sonorul la maxim… Prețuri de ți se cam blochează în gât…
Momente de luciditate: „Vreau doar o tastatură, nu automobil de lux!” Priviri încărcate de nostalgie spre claviatura pe care o smucesc, cautând: „Merge, e perfectă, ce am cu ea, de ce o schimb?!” Dar un dublu „E”, ori o literă lipsă, îmi dau un nou impuls. Așadar… Selectăm… Testăm… Ne jucăm…

Fără să-mi dau seama, o căutare simplă (tastatura mecanică) devine o adevărată rețea de informații prin care navigam, trecând din ceață în beznă cu sclipiri scurte de lumină, timp de a exclama câte un „aaahaaa!”, când descopeream câte ceva ce puteam pricepe, în toată neștiința mea.
Am aflat că tastele se demontează ușor, iar tastatura poate fi curățată mult mai bine decât una cu membrană, iar ce găsesc sub tastă se numește switch! Al meu… Albastru. (Ce se vede portocaliu în fotografie este cheița pentru extragerea tastelor, dar se scot foarte bine și cu mâna.) Descoperirea îndeamnă la acțiune, iar tastatura mea s-a ales cu o curățare de zile mari – nu din hărnicie, ci mai mult din curiozitate: oare aveam să le pot pune la loc? Da, pentru că există suficiente metode de siguranță: fotografii, sau curățarea parțială – cu o mâță în casă, metoda poziționării tastelor în ordine lângă tastatură nu este cea mai indicată.
Fain! Acum, că știam mai multe despre întreținere, puteam căuta și una nouă!
Da, dar care? Și ce fel?!

În funcție de marcă, prețurile variază – în general de la scumpe la foarte scumpe.

Voi plagia puțin și voi folosi întrebările sugerate de un articol foarte bun pe această temă – sunt întrebările la care oricine caută acest periferic ar trebui să își răspundă și pe care, aproape fără să-mi dau seama, mi le-am pus și eu:

„ Ai nevoie de palmrest?
Ai nevoie de numpad?
Cat de mare trebuie sa fie tastatura?
Trebuie sa fie iluminata?
Layout si forma?
Culoare?” zonait.ro

Palmrest?
Am avut, sunt simpatice, masive, plăcute. Dar nu am scris, ori desenat mai bine datorită acelei plăcuțe de plastic. Dar e clar că nici nu m-a încurcat cu ceva!
Numpad?

Adică numere? După ce am văzut și cu, și fără… Indiferent. Nu prea folosesc, mai departe >>>

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s